Nuntă regală în Marea Britanie în 2011, o nuntă ce se anunță a fi evenimentul si in acelas timp nuta anului. Prințul William i-a cerut mâna iubitei sale Kate Middleton, după ce cei doi s-au logodit în Kenya cu doar o lună mai înainte.
Presa speculează că marele eveniment va avea loc pe 8 iulie 2011 deși Casa Regală încă nu a anunțat oficial data nunții, limitându-se în a declara faptul că nunta va avea loc în primăvara/ vara anului 2011.
Nunta se anunță a fi cea mai mare și importantă după cea a lui Charles și Diana, părinții lui William. Special este faptul că Prințul William i-a dăruit lui Kate un inel de logodnă ce îi aparținea Prințesei Diana, semn al afecțiunii profunde ce îi leagă pe cei doi.
În momentul în care Prințul William & Kate Middleton au decis să facă public anunțul, viitoarea Prințesă a purtat o rochie de culoare albastră.
Menționez faptul că atunci când părinții lui William și-au făcut publică logodna, Diana a purtat un deux-pieces de culoare albastră, similitudinile dintre cele două ținute fiind uluitoare.
Atât regina cât și Prințul Charles s-au declarat încântați de noutate și speră că cei doi vor avea o viață de familie fericită.
Iar noua nu ne ramane decat sa le uram casa de piatra si o viata de cuplu fericita si fara multe neintelegeri...
Sursa: ladyclub.md
Un comentariu:
Un eveniment care v-a avea un maxim interes cu adevarat in acest an... Casa de piatra anticipat :D
Trimiteți un comentariu