Sute de sindicalişti s-au adunat, miercuri, în mai multe oraşe din
ţară, pentru a protesta faţă de noul Tratat fiscal al UE, manifestaţii
similare fiind organizate în toate cele 27 de state ale Uniunii
Europene.
Protestatarii au pancarte pe care scrie "Nu noului Tratat fiscal al UE"
şi "Uniţi vom fi puternici". Acţiunea de protest din faţa sediului
Guvernului a început la ora 14.00 şi urmează să se încheie la ora 16.00.
Manifestaţii de protest faţă de noul Tratat fiscal al UE au loc simultan la prefecturile din mai multe judeţe din ţară. Sindicaliştii "Cartel Alfa" şi BNS protestează astfel alături de
colegii lor europeni faţă de Tratatul fiscal al UE, considerând că
impunerea unei austerităţi "va arunca Europa în recesiune".
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES-ETUC) organizează miercuri
manifestaţii în toate cele 27 de ţări pentru a denunţa şi a condamna
acest tip de guvernanţă şi pentru a propune alternative pentru locuri de
muncă şi justiţie socială.
Acţiunea de protest are loc în ajunul Summitului European, dominat de tema austerităţii şi disciplinei bugetare.
"Efectele crizei economice şi sociale au ajuns la un nivel intolerabil
pentru milioane de români. Singurul răspuns pe care guvernanţii au fost
în stare să-l dea până acum a fost adoptarea unor măsuri dure de
austeritate: tăierea salariilor, dereglemetarea pieţei muncii,
destructurarea dialogului social şi a mecanismelor de negociere
colectivă, privatizarea serviciilor publice, mărirea vărstei de
pensionare şi îngheţarea pensiilor", susţin sindicaliştii "Cartel Alfa".
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, consideră că semnarea acum de
către România a tratatului pentru austeritate va adânci şi mai mult
efectele crizei şi riscă să menţină ţara într-o recesiune de lungă
durată.
"Prin limitarea drastică a deficitului bugetar, ţara noastră se
va afla în imposibilitatea de a asigura relansarea investiţiilor, iar
pentru a asigura minimum de investiţii din bugetul de stat necesare (de
exemplu pentru finanţarea proiectelor europene) vor fi alte tăieri din
fondurile sociale, care vor supune cetăţenii la privaţiuni suplimentare.
Este important să ne mobilizăm alături de colegii noştri europeni
pentru a da un mesaj clar guvernanţilor, mai ales că suntem printre cei
mai afectaţi de măsurile de austeritate. Dintre cele cinci tipuri de
măsuri de austeritate luate în diverse ţări europene, România a bătut
recordul şi este singura ţară care le-a adoptat pe toate cinci", a
declarat preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
El a precizat că sindicatele afiliate la "Cartel Alfa" spun miercuri
"Până aici! Ajunge!" şi aduc în centrul discuţiei crearea de locuri de
muncă, redresarea economică, justiţia socială şi solitaritatea.
Membrii "Cartel Alfa" solicită amânarea semnării de către
România a tratatului austerităţii, cel puţin până în momentul în care
vor fi îndeplinite criteriile pentru accesul în zona Euro, crearea de
locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului
tehnic, respectarea acordului privind creşterea salariului minim
garantat în plată, combaterea fraudei şi evaziunii fiscale, combaterea
muncii la negru şi a muncii la gri, restabilirea unui dialog social
responsabil, o reformă a sănătăţii în beneficiul contribuabililor,
asigurarea unei pensii decente, conform muncii prestate.
-
Peste 200 de sindicalişti şi cadre militare protestează la Constanţa faţă de Tratatul fiscal al UE
Peste 200 de sindicalişti din cadrul Cartel Alfa BNS şi cadre militare
în rezervă protestează, miercuri, de la ora 14:00, în faţa Prefecturii
Constanţa, faţă de noul Tratat fiscal al Uniunii Europene, dar şi faţă
de măsurile de austeritate luate de Guvernul român.
Manifestanţii scandează "Jos Băsescu", "Jos corupţia", "Hoţii,
hoţii", "Demisia" şi au mai multe pancarte pe care scrie "Spune NU
noului Tratat fiscal", "Noi şomeri, voi boieri", "Stop austerităţii",
"Ne-aţi promis lapte şi miere şi ne daţi concediere", "Venituri
salariale decente", "Toate legile asumate de Guvern să fie rediscutate
în Parlament", "Noi am votat parlamentari, nu guvernanţi".
De asemenea sindicaliştii protestează faţă de măsurile de austeritate
ale Guvernului, cer crearea de noi locuri de muncă, combaterea muncii la
negru, combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, precum şi revenirea
la salariile bugetarilor dinaintea diminuării acestora din 2010.
Mişcări similare de protest au loc miercuri în mai multe oraşe din ţară.
Mitingul de la Constanţa este autorizat până la ora 16:00.
-
Peste o sută de sindicalişti protestează la Sibiu faţă de Tratatul fiscal UE
Peste o sută de sindicalişti protestează, miercuri după-amiază, în faţa
Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, faţă de noul Tratat fiscal al
UE, ei urmând să pornească într-un marş până în faţa Prefecturii Sibiu.
Peste o sută de sidicalişti aparţinând Cartel Afla şi BNS au pornit,
miercuri, spre centrul municipiului Sibiu din trei puncte diferite ale
oraşului şi s-au reunit, în jurul orei 14.00, în faţa Casei de Cultură,
aflată în apropierea Prefecturii Sibiu.
Sindicaliştii poartă pancarte cu inscripţiile "Nu Tratatului fiscal",
"Muncă decentă egal salarii decente" şi "Nu concedierilor colective".
De asemenea, ei scandează "Jos Băsescu".
-
Peste 100 de sindicalişti protestează, la Vaslui, faţă de "politica dusă de actuala putere"
Peste 100 de sindicalişti, majoritatea salariaţi ai Poştei Române,
protestează, miercuri după-amiază, în Piaţa Civică din municipiul
Vaslui, faţă de "politica dusă de actuala putere", ei scandând lozinci
antiguvernamentale şi antiprezidenţiale.
Membri ai confederaţiilor BNS şi Cartel Alfa, cei peste 100 de
protestatari, au scandat "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Hoţii", "Ieşiţi
din casă, dacă vă pasă" şi au purtat pancarte cu mesajele: "Opriţi-vă!
Ne-aţi adus la sapă de lemn!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât
furaţi!", "Vrem cianură pentru dictatură!", "Domnilor directori, aţi
furat cât aţi putut, conturile le-aţi umplut!".
"Acest miting este unul dintre ultimele acţiuni pe care le vom organiza
înainte de declanşarea grevei generale. Salariaţii, în special cei din
sistemul bugetar, sunt tot mai nemulţumiţi de politica dusă de actuala
putere, chiar şi sub o nouă formulă. Şi asta pentru că efectele crizei
economice şi sociale au ajuns la un nivel intolerabil. Revendicările
noastre sunt foarte clare: crearea de locuri de muncă, respectarea
acordului privind creşterea salariului minim, combaterea fraudei şi
evaziunii fiscale, restabilirea dialogului social, asigurarea unei
pensii decente, conform muncii prestate", a declarat, miercuri, liderul
Filialei Judeţene Vaslui a Federaţiei "Cartel Alfa", Costel Pintilie.
-
Peste trei sute de persoane protestează la Deva faţă de Tratatul fiscal al UE
Peste trei sute de persoane, membri ai Cartel Afla şi BNS, protestează,
miercuri după-amiază, în faţa Prefecturii Hunedoara din municipiul Deva,
faţă de noul Tratat fiscal al Uniunii Europene, acestea scandând "Jos
Băsescu", "Hoţii" şi "Ruşine".
Peste trei sute de persoane care lucrează în domeniul
siderurgic, al energiei, al transportului CFR, dar şi angajaţi ai
muzeelor, bibliotecilor şi ai mai multor primării din judeţul Hunedoara,
membri ai sindicatelor afiliate Cartel Alfa şi BNS, protestează în faţa
Prefecturii Hunedoara din Deva faţă de noul Tratat fiscal al UE.
"Noi vrem crearea de locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin
aplicarea şomajului tehnic, respectarea acordului privind creşterea
salariului minim garantat în plată, combaterea fraudei şi evaziunii
fiscale şi combaterea muncii la negru. Ne-am adunat astăzi ( miercuri -
n.r.) ca să cerem aceste lucruri pentru că altfel România va fi
depopulată, oamenii migrând spre alte ţări pentru a fi respectaţi", a
spus Morcan.
Protestul este autorizat până la ora 18.00.
-
Aproximativ o sută de persoane au protestat la Timişoara şi Miercurea Ciuc faţă de Tratatul fiscal
Aproximativ o sută de persoane, membri ai sindicatelor afiliate Cartel
Alfa, au protestat, miercuri după-amiază, la Timişoara şi Miercurea
Ciuc, solicitând ca România să nu semneze Tratatul fiscal al Uniunii
Europene, pe care l-au numit "Tratatul austerităţii".
La Timişoara, aproximativ 70 de membri ai sindicatelor afiliate Cartel
Alfa s-au adunat, în jurul orei 14.00, în faţa Prefecturii Timiş, având
pancarte pe care scria "Nu tratatului fiscal" şi "Respectaţi contractele
colective de muncă".
"Am venit aici în semn de solidaritate cu mişcarea sindicală de
la nivelul întregii Uniuni Europene faţă de semnarea de către şefii de
state a Tratatului de austeritate. Aceştia se întâlnesc mâine (joi -
n.r.) şi poimâine (vineri - n.r.) la Bruxelles. Prin acest tratat se
doreşte a se lua noi măsuri care vor lovi în bunăstarea şi veniturile
oamenilor pe care îi reprezentăm", a declarat Ştefan Gogoşanu, liderul
Cartel Alfa Timiş.
Protestul de la Timişoara s-a încheiat fără incidente, după aproximativ o oră.
sursa: mediafax.ro